Gânduri bune în loc de flori

Mama. Primul cuvânt ce ne deschide drumul.

Mama. Pansamentul pentru orice durere.

Mama. Strigătul de bucurie în cele mai înălțătoare situații.

Mama. Stâlpul blândeții și al puterii deopotrivă.

Mama. Definiția exactă a generozității.

Mama. Cea care sfidează legile oboselii și știe să fie prezentă mereu.  

Mama. Cea care are puterea să ierte cel mai repede. 

Mama. Cea care te veghează de departe prin gânduri bune, oricât ai fi de mare.

Mama. Cea care știe mereu cum ești, chiar dacă nu te vede.

Mama. Cea care știe cum să te aducă mereu în echilibru.

Mama. Cea care ți-ar mai da încă puțin pe lângă tot.

Mama. Cea care suferă mai mult ca tine atunci când îți spune că nu-ți poate da. 

Mama. Cea care nu are nevoie să-ți spună ”te iubesc” ca să îți arate asta prin tot ce face.

Mama. Cea care nu are limite atunci când vine vorba de tine.

Mama. Poate nu-și alege cele mai potrivite cuvinte mereu, dar cu siguranță are cele mai curate intenții.

Mama. Cea care o sa trăiască mereu prin tine, prin toată dragostea pe care ți-o poartă și ți-o va purta.

Orice și oricât aș scrie, nu aș putea cuprinde tot ce înseamnă mama. Cuvântul, omul, infinitul de bine și iubire. Pot spune doar atât: 

MAMA, ÎȚI MULȚUMESC! 

Îți mulțumesc pentru ceea ce m-ai făcut să fiu, pentru că te-ai lăsat de cele mai multe ori pe tine pentru mine, pentru că-mi ești lumină în cele mai încețoșate zile, pentru că mă faci să mă simt copil ori de câte ori mă iei în brațe, pentru că mă faci să mă simt protejată mereu prin gândurile tale bune.

Leave a Comment