Tu știi!

De câte ori nu ți s-a întâmplat să faci niște alegeri în viață, să i le împărtășești cuiva și să ți se răspundă prin ”Tu știi”? Nu știu cum să vă spun, dar nu-mi plăcea deloc să primesc replica asta. Păi cum să-ți deschizi sufletul în fața cuiva, să-i spui ce intenționezi să faci și să te lovești de ”Tu știi”, fără o validare, fără nimic. Mi se părea una dintre replicile cele mai lipsite de esență și empatie.

Habar nu aveam că în spatele replicii era de fapt cheia care deschidea lacătul asumării. Dar, bineînțeles, e greu cu asumarea și e mai ușor să primești o încurajare sau  un ”las-o așa, nu fă asta”. Îți face alegerea mult mai ușoară. Ce nu înțelegeam eu pe atunci era că alegerea mi-o făceau alții de fapt (fie prin validare, fie prin invalidare).

După ce am început să folosesc cheița și-am început să-mi asum alegerile, am trăit și rezultatele alegerilor bune și ale celor proaste, dar am ieșit în câștig la final cu ambele variante. M-am bucurat când am făcut alegeri bune dar am știut să-mi învăț lecțiile din alegerile proaste (într-o bună parte din situații). Referitor la alegerile proaste, încă le mai fac pentru că îmi place să învăț.

În procesul de maturizare mi-am dat seama că nu e nimic mai productiv decât să culegi ceea ce semeni și să fii mulțumim cu recolta finală.  Fiind crescută la țară știu cum se simte dezamăgirea unei recolte proaste la final de sezon, dar știu la fel de bine cum sămânța din recolta aia săracă îți poate aduce bogăție în anii viitori dacă e semănată pe un teren mai bun. Cam așa arată și patternul meu cu alegerile: sunt dezamăgită când văd că rezultatele nu au nicio legătură cu așteptările, dar a doua oară când sunt pusă în fața aceleiași situații, știu exact cum să fructific ce mi-a rămas.

În general, în tot ceea ce aleg să fac mă bazez pe intuiție. Dacă simt că trebuie să aleg o anumită cale, o aleg. Mi-am demonstrat până acum că pe măsură ce încerc să pun în balanța rațională alegerile, procesul devine tot mai greoi și nu prea ajung la niciun rezultat, ajung doar să amân sau mai mult, să anulez.

Mi s-a tot spus în decursul timpului că nu e bine să iau decizii impulsive, dar, pentru mine, ăsta e tot farmecul situației. A nu se înțelege că alegerile la impuls mi-au adus numai surprize plăcute. Dar m-au ajutat să trăiesc mai asumat rezultatele, implicit să fiu eu mai asumată cu ce și cine sunt.

Alegerile nu se explică, nu se validează, nu se justifică. Alegerile se fac. Alegerile se trăiesc. Așa cum numai TU ȘTII!

2 Comments

  1. Niciodată nu m-am gândit ca uneori “Tu știi”, poate fi cel mai bun lucru care ți se întâmplă. Îți mulțumesc pentru faptul ca de azi înainte nu voi mai considera, ca și tine, “Tu știi” un răspuns lipsit de empatie și interes fata de problema mea.

Leave a Comment